Geiger Mountain Bike Challenge – Sibiu - 21.08.2011
"Eroii sunt condamnaţi să sufere înainte de a învinge" - acesta este un motto care se potriveste perfect.
Prezentare Geiger Mountain Bike Challenge:
- - GMC este cel mai dur maraton de Mountain Bike din România;
- - GMC se desfăşoară la Sibiu în data de 21 august 2011;
- - GMC este o competiţie de ciclism montan care se adresează atât sportivilor de performanţă, cât şi amatorilor dornici de a-şi evalua performanţele sportive şi de a parcurge pe bicicletă un circuit turistic unic în România, în cadrul unui eveniment local de anvergură;
- - GMC a ajuns la a IV-a ediţie;
- - Pune la dispoziţie o provocare unică, parcurgerea unor trasee superbe, cu urcarea pe vârful Măgura (vechiul drum al saşilor din Cisnădie) şi cu urcarea până la cea mai înaltă staţiune din România (Păltinis);
- - GMC este organizat de C.S. ProCycling în colaborare cu Primăria Sibiu, Ciclism.ro şi magazinul ActionSport.ro, cu sprijinul sponsorilor principali Geiger Transilvania, Ideal Bikes România și Mapei România.
Geiger Mountain Bike Challenge a pregătit ca şi în anul 2010 trei distanţe de concurs, fiind un punct de referinţă în peisajul concursurilor de acest gen.
- Traseu A: Maraton - 90 km - cu o diferenţă de nivel de 3.500 m
- Traseu B: Semimaraton - 45 km - cu o diferenţă de nivel de 1.350 m
- Traseu C: Family - 20 km - traseu organizat special pentru categoria "Family" unde pot participa în echipă un copil şi părintele acestuia.
Şi anul acesta am decis să ne adresăm familiilor. Traseul Family a fost special conceput pentru viitorii campioni ai ciclismului şi pentru a-i atrage pe copii să practice acest sport. Părinţii însoţiţi de un copil cu vârsta de maxim 14 ani vor avea de parcurs un traseu de 18 km, până în zona Cisnădioara.
Traseele de Semimaraton şi Maraton par o nebunie pentru majoritatea oamenilor, dar nu şi pentru participanţii la această cursă.
La Geiger MTB Challenge sunt mai multe tipuri de participanţi: unii participă pentru a castiga, alţii işi testează limitele încercând să termine o cursă, cei mai mulţi vin pentru plăcerea participării la eveniment, pentru a fi alături de prieteni, pentru a putea discuta un an întreg despre cea mai grea cursă de maraton de MTB din România. Important este faptul că în 21 August 2011 aveţi ocazia să vă testaţi limitele, aveţi ocazia să ajungeţi la finalul celei mai dificile încercări, aveţi ocazia sa fiţi alături de noi la o sărbătoare a ciclismului.

















